Atelier de tâmplărie P.V.C.

De-a lungul timpului oamenii au încercat să utilizeze materiale din ce în ce mai rezistente care să le ofere produse finite cu o fiabilitate ridicată.

Alchimiștii au studiat și experimentat secole la rând din dorința de a obține material noi, sintetice, care ar putea oferii beneficii ce nu se găsesc în produsele naturale. Așa a apărut și PVC-ul.

Cea mai importantă descoperire a avut loc în Statele Unite, atunci când compania BFGoodrich l-a angajat pe savantul industrial Waldo Semon pentru a dezvolta un înlocuitor sintetic pentru cauciucul natural ce era din ce in ce mai costisitor. Experimentele sale au produs clorura de polivinil. Cu toate acestea, materialul a fost amenințat de recesiune în 1920 și a fost în pericol de abandon. Semon a fost cel care a conceput ideea de PVC ca un strat rezistent la apă pentru țesături. Vânzările au explodat rapid, cu o gamă de produse care se extinde rapid. Cererea s-a accelerat din nou în timpul celui de al doilea război mondial, atunci când PVC înlocuiește rapid materiale tradiționale pentru izolarea de cabluri pe navele militare.

În anul 1950 mult mai multe companii au început să producă PVC și volumele au crescut semnificativ în întreaga lume. Dezvoltatorii au găsit rapid utilizări inovatoare și metode rafinate pentru a spori durabilitatea, deschizând uși pentru aplicații în domeniul construcțiilor. Până la mijlocul secolului 20, cinci companii au fost producătoare de PVC, revoluționare pentru utilizarea PVC-ului, sau a “vinilului”, așa cum este de asemenea cunoscut. Un latex pe baza de vinil a fost folosit pe structuri gonflabile și acoperiri textile, și, în același timp, au fost elaborate metode de îmbunătățire a durabilității PVC, permițând aplicații în industria construcțiilor.

Înființarea unui atelier de tâmplărie cu profile P.V.C. reprezintă o idee de afaceri cu potențial de creștere atât timp cât sectorul construcțiilor rezidențiale se află în creștere. Cu toate că și proprietarii unor locuințe vechi își înlocuiesc geamurile și ușile cu unele realizate din P.V.C., cel mai mare volum de comenzi este înregistrat din partea dezvoltatorilor imobiliari.

Dezvoltarea unei afaceri în domeniul producției de uși și ferestre din P.V.C. cu geam termopan se poate realiza și prin intermediul fondurilor europene sau naționale nerambursabile. Există mai multe programe de finanțare care sprijină o astfel de inițiativă, diferite în funcție de locația de implementare a proiectului, dimensiunile investiției sau istoricul firmei (există fonduri atât pentru demararea afacerii, cât și pentru dezvoltarea ei).

Investiția necesară

Pentru a putea stabili necesarul de utilaje pentru un atelier de tâmplărie P.V.C. trebuie în primul rând să stabilim volumul producției ce se dorește a fi realizat.

Astfel, atelierele de mici dimensiuni pot realiza până la zece rame într-un schimb de opt ore cu ajutorul a doi angajați. Utilajele necesare acestui nivel de producție costă aproximativ cinci mii de euro, și sunt recomandate celor care vor să își doteze atelierul cu costuri minime. Este de precizat că multe operațiuni vor fi efectuate manual.

Un atelier de dimensiuni medii poate realiza o producție de până la 25 de rame/schimb, însă atingerea capacității maxime ține în mare măsură de numărul de angajați și de experiența acestora, pentru că și în această situație rămân operațiuni ce trebuie executate manual. Costurile pentru dotarea unui astfel de atelier variază între 7.500 și 25.000 de euro.

Atelierele de mari dimensiuni pot realiza peste 30 de rame/schimb, capacitate datorată în special utilizării utilajelor cu comandă numerică, dar și eliminării majorității operațiunilor executate manual. Evident că și investiția este pe măsură, ea putând depăși ușor 50.000 de euro.

Dacă se dorește un nivel de producție industrial, de până la 100 de rame/schimb, este necesar a se realiza un flux tehnologic complet automatizat, controlat de calculator, situație în care investiția depășește 150.000 de euro.

În continuare vă prezentăm lista echipamentelor pentru dotarea unui atelier de tâmplărie cu profile P.V.C.:

  • mașină automată de debitat profile;
  • mașină automată de frezat cu unghi reglabil;
  • mașină de sudat profile;
  • mașină automată de debavurat cu patru freze;
  • freză cu pantograf / mașină de găurit triplă;
  • mașină de frezat orificii de scurgere;
  • mașină automată de tăiat baghete;
  • mașină de debitat armătură.

În completarea echipamentelor amintite mai sus, atelierul va necesita și o autoutilitară, atât pentru aprovizionarea cu materie primă, cât și pentru livrarea produselor finite.

Înființarea firmei

Indiferent dacă se dorește sau nu accesarea de fonduri europene sau naționale, pentru a funcționa, o fabrică de lactate are nevoie de o formă juridică. Chiar dacă legislația în vigoare permite mai multe forme juridice de organizare, este recomandat a se înființa o Societate cu Răspundere Limitată (S.R.L.). Această formă de organizare permite accesarea mai multor programe de finanțare, atât în perioada de început pentru investiția inițială, cât și mai târziu pentru dezvoltare.

Este necesar ca în actul constitutiv al societății să fie introdus codul C.A.E.N. 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții. În baza acestui cod CAEN, societatea va putea produce și comercializa următoarele bunuri: uși, ferestre, tocuri, obloane și articole similare, din plastic, bazine, rezervoare, articole pentru pardoseli din material plastic, articole de acoperit pereții sau plafonul, sub formă de suluri sau dale, articole sanitare din material plastic: căzi, cuve de duș, chiuvete, lavoare, bideuri. Ultimul pas va fi obținerea Autorizației de Mediu.

Alegerea programului de finanțare

Alegerea corectă a programului de finanțare poate face diferența între a obține sau nu finanțare nerambursabilă. În fiecare an sunt lansate mai multe programe de finanțare a planurilor de afaceri din diferite domenii. Fiecare program își propune să sprijine anumite sectoare economice, existând astfel programe dedicate  producției, serviciilor, comerțului, agriculturii, dar și pe criterii de poziționare geografică, cum ar fi mediul urban, urban mic, rural, sau în funcție de nivelul de dezvoltare a diferitelor zone ale țării. De asemenea există programe dedicate afacerilor cu istoric sau debutante, cu aport personal mai mare sau mai mic.

Vă prezentăm în continuare câteva exemple dintre programele cele mai populare: P.N.D.R. – submăsura 6.2., destinată înființării de activități non-agricole în spațiul rural, cu un ajutor financiar de maximum 50.000 de euro, fără aport propriu la cheltuielile eligibile; P.N.D.R. – submăsura 6.4., destinată înființării de activități non-agricole în spațiul rural, cu un ajutor financiar de maximum 200.000 de euro, cu aport propriu la cheltuielile eligibile de minimum 10%; Start Up Nation, ce poate fi implementat atât în mediul rural cât și în cel urban, cu un ajutor financiar de maximum 200.000 de lei și cu o contribuție personală de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pregătirea documentației

În general documentația diferă de la un program la altul, dar există și elemente comune, cum ar fi planul de afaceri și cererea de finanțare. Documentele specifice fiecărei linii de finanțare se regăsesc în ghidul solicitantului ce se publică în perioada premergătoare deschiderii respectivei linii.

Planul de afaceri este cel mai important și mai complex document cerut în majoritatea liniilor de finanțare. Structura lui depinde de la o linie de finanțare la alta, se regăsește în ghidul solicitantului, și cuprinde, în general, informații legate de venituri, cheltuieli operaționale, analiza pieței, a potențialilor clienți, a competitorilor, analiză economico-financiară și prognoze pentru un orizont de timp de până la cinci ani.

Documentele suport care sunt cerute, în majoritatea cazurilor, împreună cu planul de afaceri sunt ofertele financiare și tehnice pentru echipamente, C.U.I.-ul societății, documente ce atestă dreptul de folosință a spațiului unde se propune desfășurarea activității și declarații pe proprie răspundere a responsabilului legal al societății.

Depunerea proiectului și solicitarea ajutorului nerambursabil

După pregătirea documentelor, se va trece la depunerea lor în format electronic în cadrul aplicației disponibilă pe site-ul finanțatorului. Depunerea se poate realiza doar în intervalul de timp în care sesiunea este activă, iar pentru aceasta va fi necesar ca antreprenorul sau consultantul său să deschidă un cont de utilizator în platformă.

Dacă vă doriți un astfel de proiect și considerați că aveți nevoie de ajutor pentru a-l pune în practică, vă stăm la dispoziție pentru sfaturi și consultanță specializată.